Zona ce constituie în prezent Transilvania a fost locuită în mileniul I îHr de un popor de origine indo-europeană, cunoscut sub denumirea de daci – preponderent în izvoarele latine. Va constitui nucleul statului dac în tot timpul existenţei acestuia, respectiv de începutul domniei lui Burebista (82 îHr) până la cucerirea romanădin anul 106. Capitala statului dac a fost la Sarmizegetusa Regia, în munţii Orăştiei, şi era înconjurată de un sistem exterior de fortificaţii: Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa etc. Decebal (87-106) este cel care asigură regiunii o notorietate în lumea antică datorită războaielor cu Imperiul Roman.
În 1848 ungurii au proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, promiţând românilor abolirea sclaviei în schimbul sprijinului lor împotriva Austriei. Românii şi saşii au respins oferta şi în schimb s-au ridicat împotriva statului naţional maghiar. În luptele ce au urmat în 1849 între unguri şi forţele austro-ruse (sprijinite de români şi saşi), republica ungară a lui Lajos Kossuth a fost reprimată. Perioada imediat următoare de guvernare militară austriacă (1849-1860) a fost numită neoabsolutismul habsburgic.
Perioada cea mai plină de speranţe pentru populaţia majoritară, adică cea română, a fost cea a fost perioada liberalismului 1860-1867. Prin revenirea la autonomia Transilvaniei şi convocarea unei diete la Sibiu, după secole de la “unirea naţiunilor privilegiate” au fost adoptate legi prin care s-a stabilit egalitatea naţiunii române din Transilvania cu fostele naţiuni privilegiate, iar limba română a devenit limbă oficială a Transilvaniei, alături de germană şi maghiară. Totuşi, în compromisul (Ausgleich) din 1867, care stabilea Monarhia austro-ungară, Transilvania s-a reunit cu Ungaria Motto:„Frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi” (Traian Vuia) ASPECTE INEDITE ALE ZILEI DE 1 DECEMBRIE Cine îşi mai aminteşte de Trianon ? Despre unii dintre numerosii noştri potenţial strămoşi, cel căruia i se spune „părintele istoriei”, prorocea, că nu vor fi niciodată un neam mare pentru că sunt dezbinaţi. Dacă am vrea să facem un demers, să zicem jurnalistic, nu istoric, probabil că este greu să găseşti multe momente în istoria românilor în care ei să fie să fie uniţi. Să fie însufleţiţi şi să acţioneze unanim în numele unui deziderat comun. Un asemenea moment a fost Marea Unire de la 1918. Doar elanul şi entuziasmul primelor momente din Decembrie 1989 cu răsturnarea regimului a mai fost comparată cu însufleţirea transilvănenilor de la Alba Iulia. Trecerea Prutului de către Armata Română în Al Doilea Război Mondial, este un fapt de care ne aducem aminte mai rar, dar care, şi el, a produs la vremea lui un mare entuziasm. Poate cel mai inedit, mai neobişnuit fenomen al istoriei noastre s-a manifestat atunci la Alba Iulia, prin elanul şi emoţia comună a românilor. Niciodată, episcopul greco-catolic şi cel ortodox, reprezentanţii diferitelor curente politice, nu au mai stat într-o asemenea măsură, umăr la umăr . Un principiu de lucru în mass-media este acela că nu evenimentul face jurnalistul, ci ziaristul naşte evenimentul . Ne-am amintit bine acest principiu când în România a apărut acum ceva vreme o producţie cinematografică „ Trianon „ în care se deplângea rezultatul Adunării de la Alba Iulia şi al tratatelor de pace de după Primul Război Mondial . Neobişnuit şi nepotrivit, după noi, nu era contestarea unor fapte istorice, a Unirii, acolo se spune anexării Transilvaniei, ci al modului de reacţie a unor instituţii şi persoane din România. Producţia cinematografică TRIANON a fost refuzată de toate posturile de televiziune din Ungaria, poate mai mult datorită slabei calităţi artistice şi tehnice şi nu atât conţinutului iredentist . Nu ne propunem să discutăm fapte şi adevăruri istorice. Este preocuparea şi calitatea specialiştilor. De pe când eram ţări „surori” comuniste, în Ungaria, circulau insigne pionereşti cu harta Ungariei Mari având Transilvania haşurată sau Istorii ale Transilvaniei sub egida Academiei de la Budapesta în care erau prezentate alte adevăruri . Divergenţele nu vor înceta nici acum când, între cele două ţări, membre ale Uniunii Europene, se circulă ca şi între judeţul Cluj şi Bistriţa. Divergenţele vor lua sperăm însă, forme din ce în ce mai europene de manifestare, poate şi în Teatrele Naţionale. Circulaţia altor adevăruri nu trebuie să sperie. Apariţia filmului Trianon a produs agitaţie în România şi unele voci au cerut interzicerea difuzării peliculei cu pedepsirea exemplară a celor implicaţi . Această reclamă involuntară a produs senzaţie, a umplut sălile de proiecţie şi mai mult, deşi filmul nu a fost proiectat la nici o televiziune maghiară dreptul de prezentare a fost cumpărat de unul din cele mai puternice posturi de televiziune de la Bucureşti. A fost difuzat la o oră de maximă audienţă şi apoi criticat încă vreo trei ore de maximă audienţă de importante persoane ale momentului . Un succes pe care producătorii filmului nu ar fi îndraznit să-l spere. Viitorii poliţişti au dreptul să afle cum unii poliţişti de-ai noştri, din Harghita şi Covasna s-au făcut de râs sancţionând contravenţional persoanele care s-au implicat în difuzarea filmului la legi unde Poliţia nu avea competenţă. Alt prilej bine exploatat mediatic în care unii au fost făcuţi martiri. În treacăt doar, zicem că la Cluj s-a refuzat sancţionarea aşa –zisului grup infracţional . Se poate descoperi însă ineditul şi în alt mod legat de 1 Decembrie 1918 . Înainte şi după Marea Unire au fost voci care, argumentau că, Unirea Transilvaniei la Regatul Roman, va duce la balcanizarea Transilvaniei, discutând chiar oportunitatea mai degrabă a unui stat central european, schiţat în anumite hotare al fostului imperiu habsburgic . Opinii alimentate apoi de politica fiscală a Bucureştiului faţă de Transilvania şi de folosirea Basarabiei ca un spaţiu de deportare disciplinară a multor funcţionari din Regat . Dintre opiniile aduse acum la rampă în căutarea de senzaţional aş aminti un text al lui Traian Vuia . Spicuim din document : „ Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate… C-un cuvânt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte (bătaie de joc n.n.), ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decât pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere. Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşetori pe la uşile domnilor. Când am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit. Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Până în timpurile mai recente am avut credinţa că (cei din Vechiul Regat, n.n.) nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpa de acest virus bizantin, pentru că, fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum, ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blândeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi. „ In aceeaşi idee este , mai des pomenit, e un memorandum al lui Iuliu Maniu către regele Carol al II-lea din decembrie 1938 . “ În general, românii ardeleni şi bănăţeni, în loc de a spori forţa lor economică, se găsesc într-o situaţie inferioară faţă de trecut. Băncile ardelene, odinioară mândria acestei provincii, în plin progres înainte de război, astăzi sunt doborâte la pământ. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstărită a ţărănimii au suferit pierderi de miliarde. Dintre toate consecinţele grave ale regimurilor ce am îndurat, starea de stagnare economică a mândrei ţărănimi ardelene, care a urmat pe conducătorii ei politici în toate luptele din trecut cu însufleţire şi a alergat cu încredere curată la Alba-Iulia ca să voteze Unirea, este fenomenul care ne umple cel mai mult de durere adâncă pe noi, cari am mers în fruntea ei în timpul acelor lupte. Singura clasă socială care a sporit ca număr în Ardeal şi Banat este funcţionărimea, în special clasa micilor salarizaţi publici, trâind din lefuri foarte modeste.(…) Deşi lovite în interesele lor vitale şi umilite în mândria lor naţională şi în conştiinţa lor democratică, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul nu numai că resping cu indignare şi dezgust continuele suspectări de pretins separatism ce li se aruncă cu o jignitoare uşurinţă, dar sunt adânc chinuite de un sentiment de teamă, grijă şi nesiguranţă în ce priveşte viitorul lor. « Rupte din contextul operei şi vieţii celor doi mari români , Traian Vuia şi Iuliu Maniu, cuvintele acestea par să zguduie încrederea unui om mai puţin pasionat de istorie şi eventual să crească un tiraj sau audienţa vreunui post de televiziune. In realitate, Iuliu Maniu si-a sacrificat viaţa pentru Unire, iar contribuţia lui Traian Vuia la Paris pentru impunerea Unirii în tratatele de pace este pe nedrept prea puţin remarcată. Trebuie amintit că decenii la rând, cand PCR, Militia si Securitatea in Transilvania erau dominate de maghiari, a sărbători 1 Decembrie si a intona actualul imn naţional în Statul Roman, mai ales în Ardeal, putea însemna condamnarea la puşcărie. Mai târziu, alte decenii la rând, profesorii de istorie trebuiau să şoptească elevilor că Partidul Comunist Român a fost trecut în ilegalitate pentru că nu recunoştea legitimitatea hotărârii de la Alba Iulia şi a tratatelor de pace declarând ( PCR-ul) că România a cotropit teritoriile altor state, subjugând popoare străine . Poate, tot pentru a pângări ziua de 1 Decembrie, la un 1 Decembrie 1948 se decretează desfiinţarea Ritului bizantin al Bisericii Romano-Catolice prin unirea sa cu Biserica Ortodoxă Română, “uitând” că memorandiştii au fost preoti greco-catolici. Rezultatul a fost alte mii de deţinuţi politici. Alături de greco-catolicii care au refuzat să recunoască Decretul din 1 Decembrie 1948 erau şi membrii unor mişcări ortodoxe precum Oastea Domnului şi Rugul Aprins, clericii ortodocşi care au protestat împotriva comunismului, abuzurilor sovietice, membrii unor culte interzise de regimul sovietic (adventişii, martorii), mai ales grupările care au colaborat mai puţin cu securitatea. Am dori să atragem atenţia nu asupra ororilor ştiute ale trecutului şi condamnării lor, ci mai ales să tragem învăţăminte din aventura filmului TRIANON. Cel mai cunoscut director contemporan al Teatrului National din Cluj i-a spus unui membru al Asociaţiei Eroilor Revolutiei din Decembrie rănit la spate la vremea respectivă “Domnule X, eroii sunt împuşcaţi în piept nu în spate.” Viteji si eroi au fost cei de pe front şi victime destule dă războiul. Martiri, cu adevărat, au fost românii civili masacraţi, cu laşitate, in multe locuri din Transilvania la momentul Marii Uniri. Amintim doar masacrul din noiembrie 1918 de la Beliş când 45 de moţi, au fost impuscaţi şi aruncaţi apoi în var nestins. In Maramures , la Târgu Lăpuş , în centrul comunei erau adunaţi români in straie de sărbătoare aşteptând întoarcerea delegaţilor de la Alba Iulia să le comunice hotărârea luată acolo . Au fost mitraliaţi şi omorâţi 112 oameni printre care şi copii. Un tânăr sublocotenet român a fost schingiuit în public, iar trupul lui batjocorit şi după moarte. Sub tortură nu a incetat să strige « Trăiască România Mare ! « . Nu s-a mai întrebat şi nu a pus la îndoială dacă înfăptuirea Unirii a meritat sau nu . Cu siguranţă merită ca noi toţi, în memoria acelor martiri trebuie să facem din spaţiul românesc şi transilvănean o zonă de mai mare civilizaţie şi armonioasă coabitare europeană . Cu Trianon cu tot. Dar, cine să îşi mai amintească de Trianon, dacă unii au uitat că spaima de bolşevismul transilvaneanului Bela Kun, cu exproprierile şi plutoanele lui de execuţie, era mai mare decat Unirea Transilvaniei cu Regatul Roman.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu