Gladiatorii



Figuri legendare ale Romei antice, asemenea eroilor din filme, gladiatorii erau combatanţi înarmaţi folosiţi pentru a-i distra pe cei care participau la spectacole în republica romană şi în Imperiul Roman. Aceştia participau la confruntări violente cu alţi gladiatori, animale sălbatice sau criminali condamnaţi.
Unii gladiatori erau voluntari care-şi riscau statutul legal şi social, dar şi viaţa luptând în arenă. Majoritatea dintre ei erau, însă, sclavi, marginalizaţi de societate, iar luptele dintre gladiatori erau adesea extrem de sângeroase. Indiferent de originea lor, soarta gladiatorilor era hotărâtă de public, cei din audienţă exprimându-şi printr-un gest cu  degetul mare dorinţa ca aceştia să trăiască sau să moară.
Gladiatorii aparţineau unei şcoli unde învăţau arta luptei. Cel mai mare gladiator al tuturor timpurilor este considerat Spartacus. Acest film documentar ne arată viaţa şi destinul tuturor celor care luptau şi de multe ori mureau pentru a-i distra pe mai-marii Romei.
Share on Google Plus

About Unknown

This is a short description in the author block about the author. You edit it by entering text in the "Biographical Info" field in the user admin panel.
    Blogger Comment

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

la intamplare